„Daca Romania ar fi fost o companie privata, ar fi dat de mult faliment…” este parerea specialistilor romani, responsabili cu promovarea imaginii tarii, cu mult dezbatuta sintagma „brand de tara”.
Pe fondul circumstantelor actuale, cand incercam cu toate puterile sa scoatem piciorul din groapa si sa-l bagam in UE, imaginea comunista a trecutului ne bantuie, si nu numai comunismul...ci o intreaga istorie de aproape 2000 de ani pe care o purtam ca pe o tumora maligna noi, chintesenta unor tertipuri si conceptii, unor traditii si mentalitati, dar care, acumultate ne definesc pe noi insine...poporul roman.
Suntem ceea ce suntem, suntem ceea ce gandim, ceea ce facem; suntem tigani, suntem hoti, suntem faliti, suntem inapoiati...Oare? Lucruri rele ne definesc sau ne definim noi insine prin lucruri rele. Si din pacate, mass media le subliniaza si le etaleaza ca pe un trofeu, ca pe o definitie. Suntem ca un copil tras de maneca de invatatoare, care, zicandu-i-se atat de des ca este prost, incepe sa creada el insusi acest lucru, astfel se comporta in consecinta.
Sa vorbim si de lucrurile bune, care, desi putine, EXISTA. Unde a murit optimismul, cand, de ce? Tocmai aceasta carapace in care ne-am inchis, fapt datorat unor evenimente istorice, politice, economice, ne-a pastrat traditii si virtuti, a fost un stavilar impotriva depravarii occidentale care, din pacate, incet, incet patrunde si aici si ne modifica notiunea de „normalitate”: droguri, sex, nonsensuri care ocupa timpul unor societati plictisite de tehnologia care le-a „usurat” munca. Atunci, oare e bine sa fugim cu bratele deschise catre lume si nu de lume, dupa cum spunea Bill Clinton? Catre o astfel de lume?...
Parcuri, muzee, teatre, opera, plaja, munte, delta, studenti eminenti si olimpici internationali, toate acestea si inca multe altele fac parte din „brand” si nu trebuie uitate...
Romania nu este o companie privata si, spre binele nostru, sper sa nu ajunga niciodata. Suntem mai mult decat un amalgam de resurse al carui scop principal e sa produca bani. Suntem suflete, suntem mentalitati si personalitati, avem istorie si cultura, aer curat si legume naturale, sanatate si constiinta religioasa, de noi depinde sa le constientizam si sa le valorificam pana vor fi elementele definitorii ale brand-ului de tara, ale poporului roman...
"Marketing-ul este peste tot si totul este marketing. Tu esti marketing, eu sunt marketing, iar astazi, cand ai cumparat paine, ai facut marketing..."
sâmbătă, 24 noiembrie 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Felicitari pentru blog! Esti un adevarat "izvor" de idei! :))
Andrei
Trimiteți un comentariu